Familia are, în România, un rol esențial în asigurarea bunăstării vârstnicilor, însă migrația pentru muncă în străinătate perturbă această relație de ajutor, prin dispariția proximității spațiale dintre vârstnici și copiii lor adulți. Scopul proiectului a fost investigarea situației vârstnicilor rămași acasă și a modului în care solidaritatea intergenerațională operează în aceste situații, în funcție de nevoile de sprijin și îngrijire ale acestora. Printr-o combinație de metode cantitative și calitative, am investigat modul în care se reconfigurează suportul intergenerațional primit de vârstnici și am identificat strategiile la care aceștia recurg pentru a răspunde anumitor nevoi de suport și îngrijire, cărora copiii lor nu le pot răspunde direct.
