• Director proiect: Dr. Viorela Telegdi-Csetri

  • Proiect CNCS, cod PN-II-TU-TE-2014-4-2087

  • Nr. contract 246/01.10.2015

  • Perioada de implementare: 2015 – 2017

  • Pagina web: http://transnationalfamilies.ro/

 

Diferența în familiile transnaționale în context românesc se resimte în multiple sensuri, iar în studiul nostru dorim să abordăm cu prioritate următoarele: membrii familiilor trăiesc în mai multe țări, iar cei plecați sunt de multe ori denigrați acasă, și familia trebuie să înfrunte aceste acuze; prin migrație, unii membri ai familiei devin minoritari în țările de destinație și de multe ori familia se confruntă chiar cu discursuri discriminatoare la adresa lor (de ex. Italia, Marea Britanie, Spania etc.); copiii născuți și crescuți parțial în România confruntă probleme de integrare în sistemele de educație din străinătate sau, dacă revin în țară, întâmpină dificultăți de adaptare la învățământul românesc; mulți copii se nasc în afara granițelor și au deja dublă cetățenie și sunt membri speciali ai familiilor pentru care se pot creiona proiecte de viață alternative; prin căsătoria cu un “străin” (fie în țările de destinație, fie cu un imgirant în România) se constituie cupluri bi-naționale sau mixte etnic19 care provoacă noi moduri de acceptare a alterității, copiii acestora necesitând dezvoltarea de noi strategii de educație în familiile transnaționale. De aceea, obiectivul central al cercetării este analizarea strategilor prin care familiile transnaționale își administreză specificul modului de viață.