Istoria elitelor joacă un rol important în înțelegerea evoluției accelerate a românilor transilvăneni, în secolul al XIX-lea, de la o națiune predominant rurală, cu statut inferior, la națiunea anilor 1900, ce include o pătură elitară semi-burgheză și educată politic. În general, elita este privită ca sumă a indivizilor având calități/poziții superioare în comparație cu ansamblul populației. Acești indivizi nu formează o `clasă` unitară, dar nici nu acționează izolat: au tendința de a forma grupuri și de a acționa conform unor tipare identificate de sociologi și analiștii politici. Cercetarea noastră intenționează să utilizeze cadrul teoretic al teoriilor pluraliste în studiul elitei românești din Transilvania, construind un model metodologic adaptat realităților transilvănene, identificând cele mai importante grupuri elitare și analizându-le. Recurgând la analize cantitative (dimensiuni, spațiu geografic), calitative (coagulare, ierarhie, conducere, reproducție, obiective, amplitudine socială) și de rețea (interacțiune, schimburi) intenționăm să demonstrăm că o perspectivă analitică centrată pe grupuri poate fi extrem de utilă dintr-o dublă perspectivă istoriografică. Pe de o parte are potențialul de a iniția o extrem de utilă dezbatere metodologică pe marginea cercetării actuale și viitoare a elitelor în istoriografia română, pe de altă parte va oferi o perspectivă extinsă asupra modului în care elita românească din Transilvania a ales să-și joace rolul social și politic.